Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, referindu-se la intervenţia jandarmilor din Piaţa Victoriei, de vineri seară, că nu are ce să-şi reproşeze şi că Jandarmeria şi-a coordonat toată intervenţia sub supravegherea unui procuror militar care a fost în piaţă, relatează news.ro.
„Nu am ce să-mi reproşez, am făcut ceea ce trebuia să facă un ministru de Interne responsabil. (…) Dacă în urma verificărilor sau în urma sesizărilor vor reieşi şi astfel de aspecte, bineînţeles că se vor lua măsurile legale. Eu nu am încurajat niciodată niciun fel de abuz”, a declarat Carman Dan, care a subliniat că „rămâne de actualitate” ce a afirmat sâmbătă.
Întrebată dacă este mulţumită de intervenţia Jandarmeriei din 10 august, Carmen Dan a evitat un răspuns tranşant, ţinând să repete că toată intervenţia a avut loc „sub supravegherea unui procuror militar”.
„Nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale. Iar Jandarmeria și-a coordonat toată intervenția sub supravegherea unui procuror militar, care a fost în piață”, a spus ministrul Afacerilor Interne.
Prim-procurorul Parchetului Militar Ionel Corbu a declarat, marţi, că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară, când au avut loc violenţe, contrazicând-o astfel pe ministrul de Interne Carmen Dan, care afirmase că intervenţia s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror militar, care s-a aflat în Piaţă.



